Trucuri pentru ingrijirea parului

Trucuri pentru ingrijirea parului, adunate din lume

1. Masca de avocado – Columbia

Amesteca doua albusuri cu o jumatate de avocado pasat. Aplica masca pe par si las-o sa actioneze 15 minute, dupa care spala si adauga balsam. Este o metoda rapida si destul de ieftina pentru a avea un par foarte matasos.

2. Apa de nuca de cocos – Brazilia

O data pe saptamana aplica o masca pe baza de unt de cacao (din comert), las-o sa actioneze o jumatate de ora, iar apoi clateste cu apa de nuca de cocos. Combinatia lasa parul uimitor de moale, hidratat si stralucitor, fiind un truc folosit de multe femei din Brazilia.

3. Aloe vera – Argentina

Femeile din Argentina asociaza parul lung cu senzualitatea, iar pentru a-l mentine in forma multe dintre ele aplica sucul de aloe vera direct pe scalp sau adaugat in sampon, deoarece este foarte hidratant.

4. Sardine – Guyana

Sardinele reprezinta una dintre cele mai bune surse de acizi omega-3 si nu sunt nici foarte scumpe, iar consumarea lor in mod regulat va face ca parul sa creasca mai repede si sa straluceasca mai intens.

5. Prosop din tricot plusat – Mexic

Dupa ce isi spala parul, numeroase femei din Mexic obisnuiesc sa isi lege strans pe cap un prosop din tricot plusat si sa il lase pana cand parul se usuca, pentru ca acesta sa fie mai matasos si pentru a evita deteriorarea provocata de foehn.

6. Masca cu gelatina – Mexic

Tot in aceasta tara are mare succes o masca simpla: amesteca o lingura de gelatina nearomata cu o ceasca de apa si cu o lingurita de otet din cidru de mere. Aplica mixtura pe parul samponat masand usor; las-o sa actioneze 5 minute si apoi clateste.

7. Cactus – Jamaica

Aceiasi nutrienti care permit cactusilor sa reziste in caldurile puternice din Jamaica ajuta si parul deteriorat de razele solare sa isi revina. Curata o bucata de cactus si spala parul cu sucul stors din el.

8. Apa rece – Canada

Vremea dura si uscata din unele zone ale Canadei afecteaza sanatatea si frumusetea parului, dar pentru a combate acest lucru multe femei din zona il clatesc cu putina apa rece dupa ce a fost spalat – acest lucru inchide instantaneu cuticulele, ajutand parul sa fie mai stralucitor.

9. Cozi impletite – Canada

Daca vrei sa ai un par ondulat fara efort incearca urmatorul truc: spala-l seara tarziu, lasa-l sa se usuce in proportie de 80% si apoi fa doua cozi impletite pe fiecare jumatate a capului. Dormi asa, iar dimineata desfa cozile si trece-ti degetele prin par pentru a-l rasfira. Vei obtine onduleuri frumoase, fara efort.

10. Suvite cu o baza apropiata de culoarea naturala – Spania

In aceasta tara majoritatea femeilor au o atitudine mai temperata vizavi de culoarea parului. Ele nu prefera schimbari drastice de culoare, care sa necesite revopsire la fiecare centimetru de par crescut, ci opteaza pentru suvite luminoase aplicate pe o baza de culoare apropiata de cea naturala, astfel ca atunci cand parul creste nu se observa prea tare la radacina.

11. Apa de ploaie – Irlanda

In Irlanda, un vechi truc pentru ingrijirea parului consta in spalarea lui cu apa de ploaie, pentru a-i oferi mai multa stralucire.

12. Ceai de musetel – Scotia

Clatirea parului blond cu ceai de musetel il impiedica sa devina fad. Si este o metoda cat se poate de simpla – fa un ceai clasic, lasa-l sa se raceasca si toarna-l pe parul uscat.

13. Hidratare in timpul somnului – Franta

Mastile lasate sa actioneze pe timp de noapte sunt foarte populare printre frantuzoaice. Pentru hidratare, aplica pe scalp o crema pe baza de unt de shea.

14. Uscare si aranjare naturala – Franta

Tot in aceasta tara multe femei obisnuiesc sa isi usuce si aranjeze parul cat mai simplu si natural – nu folosesc foehnul, ci doar il lasa sa se usuce liber. In plus, il aranjeaza folosindu-se doar degetele.